Jan Szembek – poseł nadzwyczajny i minister pełnomocny Poselstwa RP w Rumunii w latach 1927-1932
Abstract
Jan Włodzimierz Szembek (1881-1945) a fost un diplomat polonez. Din anul 1919 a fost chargé d'affaires, iar apoi trimis al R.P. la Budapesta. În anul 1925 a fost trimis al R.P. la Bruxelles, iar doi ani mai târziu (din 16 februarie 1927) la Bucureşti. A rămas în această funcţie până în noiembrie 1932, când a fost numit subsecretar de stat în Ministerul polonez al Afacerilor Externe. Cu timpul a devenit cel mai apropiat colaborator al lui Józef Beck. Referatul prezintă activitatea lui Jan Szembek în anii 1927-1932 când a fost trimis al R.P. la Bucureşti. Anii aceştia s-au caracterizat prin intense contacte polono-române atât în sfera politică, cât şi în cea economică. Aceasta a fost posibil, printre altele, datorită funcţionării eficiente a diplomaţiei poloneze la Bucureşti cu Szembek în frunte. O piedică în dezvoltarea contactelor comerciale a fost marea criză economică începută în anul 1929. Alianţa politică cu România a fost un deosebit de important element al politicii externe poloneze. Şi de aceea este esenţială prezentarea iniţiativelor diplomatului polonez care a realizat scopurile politice ale Ministerului polonez al Afacerilor Externe. Perioada cât Szembek şi-a exercitat funcţia, pe lângă creşterea contactelor comerciale şi politice, s-a caracterizat şi prin conflicte pe plan naţional. Legaţia R.P. la Bucureşti, ca şi consulatele poloneze, s-au străduit să ajute organizaţiile poloneze în eforturile lor de a conserva spiritul polonez al compatrioţilor din afara graniţelor ţării. Jan Szembek, ca trimis al R.P. la Bucureşti, a purtat o parte din discuţii cu autorităţile române pe marginea unor probleme delicate, ca de ex. cazurile de lichidare sau încercările de lichidare a şcolilor poloneze şi aceasta prin negocieri. Trimisul R.P. la Bucureşti a patronat şi numeroase festivităţi cu caracter patriotic organizate de polonezii din România. Jan Szembek a încercat să întreţină contactele interstatale polono-române.
Description
The article presents the activity of the Polish diplomat John Szembek in Romania for the period 1927-1932.
Keywords
Pilsudski Piłsudski politica poloneze polska polityka zagraniczna Feedback diplomat Romania polonez Bukara Politica externă wojna Bukareszt polityka zagraniczna poseł Szembeki Rumunia România 1932 1927 Poselstwo RP w Rumunii minister pełnomocny poseł nadzwyczajny Szembek film polski w Rumunii podręczniki rumuńskie Filmul polonez în România manuale românești
Citation
J. Durka, Jan Szembek – poseł nadzwyczajny i minister pełnomocny Poselstwa RP w Rumunii w latach 1927-1932, [w:] Świat relacji polsko-rumuńskich. Lumea relaţiilor polono-române, Suceava 2012, s. 150-167.